aurelian se trezi ca in fiecare dimineata in chilia lui. spatiul curat cu mobila simpla si utila, lumina ce patrundea prin stanca si se rasfarngea in mii de raze cand intalnea suprafetele lucioase ale cristalului d comunicatii desenand curcubee pe pereti,  toate acestea ii parura in acea dimineata reconfortant de noi, frumoase. o bucurie ca aceea de a vedea un prieten vechi cu care nu mai vorbise de mult il cuprinse cand inspira aerul curat ce intra in camera prin sistemul de venptilatie. era acelasi aer ca si ieri, soarele facea aceleasi desene in fiecare dimineata la acea ora dar parca toate erau noi si incantatoare. mai trase o gura sanatoasa de are in piept dupa care cobori pregatindu-se de ritualul de dimineata. sorok il vazu si il saluta respectuos. pana si ucenicul lui, care in mod normal il cam stresa caci niciodata nu isi facea treaba si era mai mult decat mediocru, azi ii parea frumos, perfect asa cum il crease dumenzeu. “unde e rachel” il intreba iar sorok facu ochii mari nezicand nimic. “unde e rachel”, repeta aurelian, incepea sa-si aduca aminte de defectele ucenicului sau. epitreii il dadusera pe sorok pentru ca se dovedise talentat in educatie si vedea departe in destin. iar intr-adevar destinul lui sorok era special. desi nu avea potential foarte mare ca si epitreu destinul lui avea o iraurire aparte in destinul colectiv asa ca trebuia tinut sub control. degeaba incerca aurelian sa-lo invete cate ceva despre ce insema sa fii epitru, se hotarase deja ca nu va trece incercarile gradului 1 si va ramane ucenic pana cand dumnezeu va hotari ca a venit timpul sa-si implineasca destinul. “unde e rachel?” intreba pentru a treia oare deja iritat. ” pai stapane, nu stiu cine e rachel…trebuia sa soseasca?” in acea clipa, aurelian simti ceva ciudat, pentru prima oara in viata, ceva atat de intens si acut incat il facu sa se retraga impleticindu-se in dormitor si sa cada fara simtiri in pat. avea sa i se spuna mai tarziu ca acea senzatie era durere.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Arhanghelul cobori catre zonele inferioare pentru a se intalni cu cel ce cu mult timp in urma ii statea alaturi cantatnd Slava lui Dumnezeu. sentimentul general, atunci cand trebuia sa coboare si asta se intampla doar cand era trimis in abis, era de compasiune. simtea o adanca tristete legata de toti cei de acolo fie ei ingeri cazuti fie creaturi ale acestora, mai negre chiar si decat creatorii lor. de aceasta data simtea speranta.

demonii mai mari sau mai mici deveneau toti neinsemnati in fata lui, toti se infricosau de frumusetea si Lumina lui, ii fugeu din cale ascunzandu-se rusinati in ungherele inktunecate ale abisului. il urau cu toata forta lor si le era o frica teribila caci doar atingerea lui le aducea moartea mai tuturor de acolo fara doar de foarte putini care ii puteau rezista. doar o privire a lui Mihail si un demon de rand innebunea de trebuia omorat pana nu distrugea tot in calea lui. de data aceasta era si mai rau pentru ca ingerul se arata in temeliile iadului in toata splendoarea lui, luminand iadul si curatand totul pe unde trecea. nicicand nu se intamplase ca Mihail sa coboare intre ei atat de infricosator ca astazi nicicand gemetele si urletele demonilor nu fusesera mai jalnice. teribil se infatisa Mihail in acea zi chemand la el pe demonul corupator. cantecul ingerilor il urma pe Mihail facandu-i pe toti demonii sa geama de durere si sa isi sfasie carnea cu ghearele. doar la aparitia corupatorului acestia se mai linistira. ingerul cazut se infatisa inaintea stapanului sau de asemena in toata splendoarea, in forma lui starveche si ingrozitoare. armura din fier negru si greu parea usoara desi 30 de demoni o ridicau pentru a o pune pe umerii acestui print al intunericului, focul din ochii lui putea patrunde chiar si cel mai pur spirit de muritor iar sabia lui putea strapunge orice inima pentru a o transforma intr-o unealta a intunericului.  Corupatorul era unul din demonii starvechi de care iadului ii era frica poate la fel de mult ca de Lumina lui Mihail. toti se temeau de el pentru ceea c putea face cu puterea lui. avea in mana extremele si putea dupa bunul luiplac sa puna lumina in inima ulkui demon condamnandu-l la chinuri vesnice. si de nimic nu le era mi frica demonilor decat de lumina. putea cu aceasi usurinta sa intunece sau sa lumineze o inima.la vedera maretiei lui demonii mai mici se inviorara, mai ales ca ecourile canului ingerilor se stinsera in jurul lui Mihail. Arhanghelul ar fi Zambit la vedera vechiului sau frate daca situatia nu ar fi fost aceea. isi dorea din toata inima sa se sfarseasca chinul lui El-Rohim, caci asa il cunostea el pe acest demon intunecat ce ii statea inainte. in vremuri de demult, umar la umar ii cantau Slava lui Dumnezeu si lucrau impreuna cu acesta la constructie. umar la umar au supartat toate greutatile si au impartit toate bucuriile, umar la umar au luptat cu deznadejdea si au invins in nenumarate randuri. pana in acea zi cand Cel Cazut l-a intors pe fratele lui de la Lumina si l-a indreptat iremediabil catre intuneric. Legea era clara si foarte stricta; cel ce cade se va ridica doar prin sacrificiu. iar sacrificiul era cel mai greu lucru pentru un demon. “stapane de ce ai venit azi si de ce ma chemi?” vocea demonului era grava si intrucatva frumoasa, caci trebuia sa poate minti inimile celorlalti. ura din priviri era insa foarte sincera. il dispretuia pe Mihail pentru frumusetea lui, pentru Lumina ce o poseda, il ura pentru puterea lui il respecta pentru curaj si il iubea pentru ca ii era frate. insa zi era stapan pentru ca asa spusese Cel de Sus, cel de care asculta toate cel care nu graieste dar este auzit cel care nu priveste dar vede tot, cel care nu ordona dar este ascultat. Stapanul tuturor a decis in urma cu multe vesnicii ca el, Corupatorul, caci asa i s-a spus dupa ce a convins multi ingeri sa se alature rebeliunii, el ingerul cel mai iubit si mai pretuit, el care a oprit prima pornire a Celui Cazut, el este condamnat sa slujeasca intunericul pentru doar o secunda de ratacire. “pentru ca te pricepi atat de bine la asta” ii spusera temnicerii lui ” tu care odata te numeai El-Rohim, de azi te vei numi Corupatorul si vei avea cea mai ingrata misiune caci asa se cuvine ca Fiul sa fie incercat de cel mai bun. a urat si mai mult lumina si intunericul s-a adastat si mai adanc in el cand a trebuit sa-l ispiteasca pe Fiul Lui, cel care niciodata nu i-a pricinuit nici un rau, cel care era mai pur decat puriatea insasi, cel pe care il respecta cel mai mult pentru jertfa sa. il privi pe Arhanghel cum sta infatisat inaintea lui fara armura, doar cu sabia dreptatii ce nu-l parasea nicicand incinsa la mijloc. ar fi putut sa-l atace si poate chiar sa-l doboare sa-l raneasca de moarte pe fratele sau, sa-si implineasca ura sa se dezlege de orice legatura cu lumina sa duca pacatul paa la capat si p[oate ar fi reusit. insa demonul nu era cuprins de lasitate, oricata ura era in el curaj era pe masura si fapta aceea ar fi fost jelita de iad insusi. “de ce vii in mijlocul nostru mandru Arhanghele sa ne pedepsesti cu lumina ta? oare nu ne chinui cum ii chinuim noi pe altii in felul asta?” corupatorul cu limba ascutita si vorba intortocheata incearca totul chiar daca stie raspunsul. ” totul este spre Slava lui DUmnezeu” ecourile vocii lui Mihail se auzira in toata pustietatea iadului numele Domnului se rostogoli sfaramand tot in calea lui facandu-i pe demoni sa tremure si sa jeleasca, atat de mare putere avea Mihail caci numai rostind numele Lui tot iadul ingenunchie fara nici o putere. doar cel chemat ramase neclintit desi numele Domnului lasase urme adanci in carnea lui. “doar pentru atat ai venit ? rase el, du-te si intreaba-l pe dumnezeul tau si aici vorba i se impiedica si sange negru tasni din gura demonului caci nici un demon nu avea puterea sa rosteasca numele Lui fara sa-si pricinuiasca chinuri groaznice, du-te si intreaba-l daca spre slava lui existam noi”. rase din nou in timp ce sangele i se prelingea din gura. isi simtea limba grea si inima la fel plina de ura si deznadejde caci Cel de Sus stia ce va face unul din ingeri si lasase totul sa se intample. Mihail stia asta, insa spre deosebire de ingerii cazuti el si cei asemenea lui nu judecau deciziile lui Dumenzeu, macar ca nu stiau cat stia El si chiar daca ar fi stiut. se apropie de corupator si ii puse mana pe umar. fierul negru se sparse in mii de bucatele sub lumina lui Mihail si cioburi patrunsera atat in carnea demonului cat si a ingerului, singele lor amestecandu-se inca o data. “speranta mai este El-rohim, spuse Arhanghelul, iar demonii iar plansera, mergi si fa-ti misiunea pe pamant caci e nevoie de talentul tau din nou.” mana il durea la atingerea demonului iar umarul acestuia ardea de la lumina. au stat asa, frati a doua oara, despartiti de o vesnicie, opusi si iremediabil pierduti unul altuia pana cand Mihail simti ca nu-si mai poate stapani lacrimile. se intoarse si pleca. demonul cazu in genunchi si abia cand toti demonii vor fi plecat incepu sa planga amar pentru durerea lui. nu de ura plangea ci de ciuda. de ciuda ca nu l-a omorat pe Mihail, ca nu a imbratisat pentru totdeauna focul ce-l mistuia, ca nu s-a razbunat pentru tradarea fratelui pentru ca il mai indragea. o manie mai presus de judecata il cuprinse si doar Cel Cazut il putu opri aruncand lantul lui gros si apucandu-l de gat. ingenuncheat si gafaind se supuse. asa incepu ultima misiune pe pamant a Corupatorului. unul din cei mai puternici ingeri cazuti trebuia sa rezolve o scapare a demonilor anului 2008. trebuia sa schimbe totul din nou pentru ca pamantulo sa nu iasa de sub stapanirea iadului.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Aurelian se trezi si vazu ca decorul se schimbase in jurul lui. nu-si amintea prea bine ce se intamplase, stia doar ca isi aminteste de Rachel si ca nu era de gasit nicaieri in destin. cine era Rachel daca nu existase niciodata si nici nu era planuit sa existe? epitreiul sef al templului sau, cel care ii fusese maestru ii sedea la capatai ganditor; nu isi daduse seama ca s-a trezit. ” Piros, ce s-a intamplat?”. batranul epitri se uita bland la el ca la un copil si dand din umeri i spuse sa stea linistit, inca trebuia sa-si revina. venise un epitrei de la centru si urma sa aiba o discutie cu el. ii transmise o stare de liniste asa incat adormi din nou. de data asta adormi cu sentimentul ca viata lui se schimbase iremediabil chiar peste masura de intelegere a maestrului sau. il depasise in capaciati pe maestrul lui insa il considera mult mai intelept pe piros decat se conmsidera el insusi iar aceasta schimbare nu era legata de nici o virtute pe care ar fi putu ei doi sa o aiba sau sa o compare. nu mai exista un termen comun de comparatie intre ai. cu acest gand adormi si dormi un somn adanc si fara vise.