nu am mai scris de mult, recunosc, asta pentru ca am fost foarte ocupat cu munca si nu numai. dar recuperez.

am mai creat o categorie pe blog, se cheama literatura inutila (inutila inutila inutila) unde veti gasi toate textele mele. aceste texte fac parte dintr-un proiect mult mai amplu despre care nu pot spune multe insa, va rog, in cazul in care binevoiti sa-mi dati un feedback…oricare de la e ok pana la “mai bine te apuci de timbre”. merci anticipat

νυνὶ δὲ μένει πίστις, ἐλπίς, ἀγάπη, τὰ τρία ταῦτα: μείζων δὲ τούτων ἡ ἀγάπη.
1 ξοριντηιανς 13

textul era in Koina. acea limba raspandita de Alexandru cel Mare si folosita pana in anul 3 cand epitreii au hotarat ca va ramane limba sacra a scrierilor sfinte. deci inca o pista falsa.

trimise raportul catre biroul epitreilor, isi turna un pahar de scotch si se intinse pe pat. suspensia se activa sub greutatea corpului ei exact cat sa-i ofere cel mai bun nivel de confort. slava lui dumnezeu si epitreilor, gandi, pentru ca sunt atat e bune unelte ale lui incat sa ofere atat bunatate supusilor lor. ca arheolog studiase atent istoria omenirii inainte de jertfa mantuitorului si aparitia epitreilor. stia ca oamenii avusesera si momente de ratacire ca se infaptuisera crime genociduri in antichitate. in acele vremuri oamenii se puteau omori pentru atat de putin precum o bucata de pamant sau metale considerate pretioase. parerea general acceptata era ca oamenii antici erau incapabili sa gestioneze conflictul dintre materie si spirit, insa ea stia ca era ceva mai mult, ceva legat de venirea matuitorului pe pamant si de darurile jertfei sale. epitreii nu au facut decat sa insiste in inima fiecaruia dintre oamenii noi (Imediat dupa jertfa) sa urmeze impulsuirle unei vointe interioare de o calitate mai buna. si au facut o treaba excelenta, practic acum fiecare isi duce existenta in armonie, de altfel erau foarte putini, cei ca ea, care alegeau meserii cu corespondenta in trecut care stiau ca omenirea a fost si altfel. nu se putea opri din a gandi cat de frumos se dezvoltase omenirea si cat de departe ajunsese. probabil, daca dumnezeu nu ar fi lasat epitreii, intreaga omenire er fi fost prada deznadejdii dupa rastignirea mantuitorului. datorita ratacirii unui trib din orientul mijlociu fiul lui dumnezeu a fost omorat cu bestialitate prin crucificare, de altfel rastignirea pe cruce era in acea vreme o metoda foarte raspandita de pedepsire pentru multe delicte.

“rachel, am gasit ceva interesant”, spuse Mike bagand capul roscovan pe usa cortului. “vino, rezonatorul a dat un rezultat ciudat”. rachel, cea mai buna arheoloaga a universitatii din durham, isi ridica cei 160 de cm si 47 de kg din pat si se grabi, poate un pic cam tare chiar si pentru gusturile ei spre monitorul holografic al rezonatorului. desi dezgropase in cariera ei cateva sue de situri arheologice, majoriattea datand din perioada dinaintea marii jertfe a imparatului lumii, desi vazuse repetitiv tot ce se putea vedea pe planeta asta si stia tot ce se putea sti despre istoria omenirii dinainte si de dupa, inca de cand auzise ca va investiga acest sit o cuprinsese un fel de frenezie, un fel de emotie. stia ca totul va fi la fel, primele 2 zile de cercetare si extractie nu au dezvaluit nimic nou, majoritatea artefactelor ramanad in pamant (muzeele erau pline de artefacte dar goale de oameni - pe nimeni nu interesa un trecut intunecat), dar nu isi putea opri freamatul interior. la nastere, ca oricarui copil ii fusesera menit destinul. iar transa preotului ii adusese ei un destin pe care ea il considerase nefericit: va face lumea mai buna a spus preotul, insa ea chiar nu vedea cum, caci lumea era perfecta si numai un orgoliu nemasurat ar fi putut pretinde ca cineva, oricine ar fi fost el, ar putea imbunatati creatia lui dumnezeu.

rezonatorul intr-adevar arata un rezultat ciudat, nu mai vazuse niciodata asa ceva. de fapt nu arata nimic. doar un gol perfect cubic de 64 mc situat la 22  de metri adancime sub monolitul pe platoul caruia vechii ocupanti ai acestor locuri, in urma cu mai bine de 6000 de ani puneau prima piatra a unui asezamant, iar grecii cu 700 de ani inainte de venirea matuitorului pregateau aparitia epitreilor. stia ca aceasta teorie e un pic extremista, aurelian i-a spus mereu ca poate fi periculoasa si o descuraja mereu in a o dezvolta. gandindu-se mai bine erau multe premise pentru ca emotia ei de a cerceta acest loc sa fie justificata. in anul 3 dupa jertfa, elios unul dintre propovaduitorii cuvantului lui, a ajuns in aceste locuri si a descoperit templul inchinat afroditei unde peste o mie de hierodule ii serveau. cum ii serveau zeitei lor stie toata lumea, caci elios innebunit de vederea acestor sclave pangarindu-si trupurile cu necunoscuti in numele zeitei lor inchise portile templului si ucise cu mana lui pe toate prostituatele sacre laolalta cu toti clientii lor mai putin sacri. acest macel nu se termina aici, caci elios asmuti pe toti cei care-l urmau impotriva intregii cetati care intr-o singura zi a fost stearsa de pe fata pamantului. infaptuit fara binecuvantarea domnului acest act impotriva vietii insasi l-a facut pe elios sa-si scoata ambii ochi si caindu-se si sa-l roage pe dumnezeu pentru o cale mai buna. cand dumnezeu i-a vazut sinceritatea si zelul, a hotarat sa il invete pe elios cum sa isi conduca destinul si mai ales cum sa-i conduca pe alti, cu blandete spre adevar.

asa incat dupa 2005 ani de la primul epitreu, ea, rachel mallery, cerceta locurile in care dumnezeu le daruise aceasta viata minunata aceasta armonie pe care doar ea si cei ca ea o apreciau la justa ei valoare. amplifiactorul telepatic semnaliza apropierea unei legaturi cu aurelian. se hotari sa respinga. situatia cu rezonatorul era mult mai importanta iar mike tocmai terminase diagnoza. “nu-i frumos sa ma respingi, rachel”, rasuna foarte clar vocea lui aurelian in urechile ei. “ahh esti necioplit sa abuzezi de faptul ca esti epitreu pentru a crea legatura. sper ca e important”. in asteptarea raspunsului se concentra din nou pe monitorul rezonatorului care se incapatana sa nu arate nimic mai mult despre acel gol misterios. “la fel de nepoliticos este si sa stai cu spatele la un oaspete”. se intoarse ca fripta, “ha, mereu faci asa si niciodata nu ma invat minte”. sari in gatul lui si-l saruta cu patima, cum nu prea iti imaginai ca ar fi facut vreodata. mike se excluse urgent scuzandu-se cum ca are ceva de facut. “intr-o zi nu o sa ma mai pacalesti cu legatura telepatica. n-o sa-ti mai raspund si pace.” il privi dragastos si-l mai pupa o data” ce-i cu tine parca erai in misiune?” ” am terminat repede acolo, am desfacut legaturile karmice, am facut ritualurile pentru morti si gata. insa tu ai ceva mult mai interesant aici”. “dap, rezonatorul a luat-o razna”. “nu cred”, spuse aurelian pe un ton grav. “hai sa scoatem chestia aia de acolo”. neasteptand raspus intra in transa pentru a comanda aparatura de foraj. “oare e bine, poate ar trebui sa chemam epitreii”, gandi Rachel. ” pai eu ce sunt aici?” veni raspunsul prompt al lui Aurelian. foreza moleculara bazaia calm in timp ce descompunea metru dupa metru in drumul ei implacabil catre destinatie. rachel privea fascinata disparitia pamantului. de fiecare data i se parea o minune pentru ca pamantul luat in mana se sfarama in bucatele mai mici dar ramanea acolo vizibil in timp ce tot ce trecea prin freza moleculara parea ca dispare pentru totdeauna. “relaxeaza-te rachel, sunt aici pentru a te ajuta”, spuse aurelian iesind din transa. “nu ai fi putut scoate ce e acolo fara mine”, spuse el si ea stia asta. totate metodele intruzive cum era si foreza puteau fi aplicate doar de un epitreu. in mod normal cu ajutorul rezonatorului putea vedea in amanunt ce se afla in diferitele straturi arheologice si putea descompune si recompune la suprafata orice obiect. asta era singura metoda recomandata si la care avea acces. cum rezonatorul dadea eroare sau presupusese ea ca da eroare in cazul cubului, era in impas. la drept vorbind aparitia lui aurelian a fost chiar un noroc. ” am terminat cu foratul, acum trebuie sa creez un strat izolator, nu am vrea sa scoatem si vreo boala mortala de acolo, nu? asta o sa-mi ia mai mult timp, te rog nu ma intrerupe. te chem eu cand e totul pregatit. mai bine tragi un pui de somn.” ultimele lui cuvinte se intiparira ata de adanc in memoria ei incat abia ajunse la pat. “dar nu mi-era somn…”, apuca sa gandeasca cu o clipa inainte de a cadea intr-un somn fara vise.

vocea blanda a lui aurelian o trezi iar cristalul de pe frunte ii lua durerea de cap apropape instantaneu. nimic insa nu-i lua sentimentul de frustrare, inceputul de furie pe care il simtea pentru ca fusese nedreptatita. ” de ce m-ai pus pe liber? sunt suparata pe tine, nu-i prima oara cand abuzezi de tehnicile epitreilor”. desi nu vroia in mod automa sa simta aceste lucruri atat de departe de fiinta ei, orice om, in momentul in care era nedreptatit avea datoria sa simta asta pentru a alerta cat mai repede un epitreu. acesta venea, constata cauza nedreptatii si indrepta cat mai repede si corect lucrurile.

“trebuia sa dormi, una la mana si ai sa vezi de ce. acum hai sa mergem sa vezi ce am scos de acolo. va trebui sa deschidem cutia asta imensa”.

in dreapta locului in care cu cateva ore inainte pamantul se descompunea in elemntele constituente sub actiunea lui aurelian, acum statea un cub cenusiu cu latura de 4 m. nu parea sa aiba o cale de acces in interior. materialul din care era facut era clar un metal, avea toate caracteristicile unui metal insa ea nu mai vazuse niciodata ceva asememanator. culoarea era cea care o intriga cel mai mult, acest cenusiu pe care il mai vazuse doar la obiectele metalice gasite in escavatia de la pompei, insa totul era gresit acum, acest metal ar fi trebuit sa oxideze datorita metodei antice si intruzive de fabricatie; oricum nu intelegea de ce oamenii au preferat in acea perioada sa arda tot pentru a transforma compusii chimici si mai si venerau focul precum un zeu. desi studiile aratau ca inca din perioada proto romana existau dovezi ale folosirii tehnologiilor “reci” atat in spatiul european insa doar in anumite zone mentionate si de istoricii timpului ca fiind zone dezvoltate si de interes cultural si spiritual, insa mai ales in spatiul americii de sud unde civilizatia atinsese un nivel foarte ridicat de dezvoltare datorita cristalelor. Isi incepu raportul alungand din cap orice alta idee. Trebuia sa fie complet sincera si concentrata pentru ca raportul sa contina cat mai multe informatii. Epitreii vroiau mereu sa vada sa auda si sa inteleaga tot, asa incat cristalul de memorare era poate cel mai important echipament al ei.

ce ati citit aici este parte dintr-un cea ce as vrea sa fie roman. nus ce o sa iasa dar vad eu eventual reglez din paine si merge…;). oricum, fiind blogul meu o sa public in continuare ce mai scriu, sub denumirea generica de inutil.